Group
coaching

Antrenează-te să obții rezultate diferite la provocările tale!
Poate că te-ai surprins de multe ori spunând „de ce mi se întâmplă iar mie?” sau „asta e tot ce îmi rezervă mie viața? Doar așa va fi de-acum înainte?”. Dacă momentele în care îți adresezi aceste întrebări te copleșesc sau încep să fie din ce în ce mai numeroase, soluția potrivită pentru tine poate fi group coachingul.

Antrenează-te alături de un grup restrâns de persoane ca să obții rezultate diferite la provocările tale, indiferent dacă vin din sfera profesională sau din cea privată. Group coachingul te ajută să accelerezi procesul de transformare, datorită perspectivelor multiple pe care ți le oferă într-un timp mult mai scurt.

Cere oferta personalizată aici!

Este group coachingul pentru tine? Cel mai probabil, da. De ce? Pentru că group coachingul adresează o mulțime de provocări, cum ar fi:

  • repoziționarea unei relații
  • dobândirea unui sentiment de împlinire în viață
  • obținerea unei funcții noi
  • obținerea unui aliniament interior și împăcarea cu cine ești și ce îți dorești
  • conștientizarea și așezarea unor priorități noi sau chiar a unor priorități conflictuale (de exemplu, poate că vrei să ai un stil e viață mult mai sănătos, dar nu reușești niciodată să ajungi la sală, să mănânci cum ți-ai dori etc.)
  • dobândirea și asumarea unui leadership mult mai puternic asupra propriei tale vieți

Și acestea sunt doar câteva exemple. În orice caz, în group coaching poți veni cu provocări personale, dar și de business; pentru că știm cu toții că lucrurile pe care le întâmpinăm în sfera profesională sau de business nu sunt niciodată doar despre asta, ci ele sunt strâns legate de modul în care suntem construiți ca oameni și în care alegem să confruntăm realitatea înconjurătoare.

În group coaching, însă, indiferent despre ce tip de provocare vorbim, puterea grupului este cea importantă. Ea te susține și te alimentează cu energia de care e nevoie pentru a face schimbări.

De ce
group coaching

Primești o susținere puternică din partea grupului

În coachingul unu la unu, interacțiunea puternică dintre coach și client îl ajută pe acesta din urmă să se transforme așa cum își dorește. Imaginează-ți același efect, însă multiplicat cu numărul de participanți în proces. În group coaching, acest caleidoscop de perspective te ajută să mergi mai departe, mai repede și cu o forță mult mai mare. Te susține, pentru a confrunta direct și frontal lucrurile pe care, altfel, poate le-ai mai fi ocolit pentru o perioadă.

Află mai multe!

Dobândești o perspectivă 3600 asupra provocării tale

Puterea grupului se manifestă și prin faptul că ți se oferă mai multe perspective și alternative la provocarea ta, poate unele la care nici nu te-ai fi gândit. De asemenea, întâlnirea ta cu anumiți oameni în cadrul grupului nu este niciodată întâmplătoare. Ea îți aduce lucruri revelatoare pentru tine chiar dacă, aparent, ceilalți se confruntă cu alte provocări decât cele cu care intri tu în proces.

Află mai multe!

Devii capabil să radiografiezi mult mai rapid provocările cu care te confrunți

Această experiență accelerează și procesul prin care conștientizezi și vezi unde ești, ce te împiedică să avansezi și ce e cu adevărat important pentru tine pe mai departe. Pentru că vorbim de programe mai scurte, de 3–6 ședințe de obicei, ai ocazia să observi rapid beneficiile coachingului.

Află mai multe!

Te bucuri de experiența coachingului într-un pachet mai avantajos financiar

Poate că nu ai mai avut nicio experiență anterioară de coaching, poate că nu ești foarte familiarizat cu acest instrument. Group coachingul este contextul perfect să testezi și să vezi pe pielea ta ce presupune, fără costuri exorbitante sau nejustificate.

Află mai multe!

Te obișnuiești cu o disciplină personală în ce privește igiena mentală și emoțională

Suntem obișnuiți să avem grijă de corpul nostru, dar suntem la fel de riguroși și în ce privește educația noastră emoțională, psihologică și spirituală? În group coaching, îți creezi un spațiu în care faci din această educație o prioritate. Fără scuze, fără pretexte, fără întârzieri. Alături de ceilalți, dobândești o disciplină solidă și sănătoasă a sinelui.

Află mai multe!

Te pregătești cu unul dintre cei mai experimentați coachi din România

Am condus peste 250 de clienți (executivi, manageri, antreprenori și echipele acestora) prin procese complexe de coaching de-a lungul celor peste 10 ani de experiență în domeniu. Într-o industrie care este viciată de mulți diletanți și care generează astfel la fel de mulți sceptici, te bazezi pe rezultatele demonstrate ale clienților pe care i-am însoțit de-a lungul timpului în urmărirea obiectivelor propuse, precum și pe certificările și educația recunoscute de organizațiile în vigoare.

Află mai multe!

De ce group coaching cu mine

În profesia mea, e esențial să poți face diferența și să aduci realmente plus valoare. Nu poți merge cu jumătăți de măsură. Clientul va simți imediat.

Aduc în proces un portofoliu vast și complex de instrumente

Sunt acreditată în folosirea mai multor metode și tehnici adiacente coachingului, printre care NLP, analiza tranzacțională, constelațiile familiale sau ESPERE. Toate acestea îmi permit să aduc conștientizări mai profunde celor cu care lucrez.

Am o experiență de peste 10 ani în a lucra cu indivizi și organizații

Mai mult de 250 de clienți sunt dovada experienței mele îndelungate în lucrul cu indivizii și organizațiile. Nu vorbesc din cărți, ci am lucrat eu însămi în organizații, deci sunt, de asemenea, direct familiarizată cu provocările pe care le aduc clienții mei în proces.

Aduc propria metodă de lucru, bazată pe un model integrativ de abordare a persoanei

Experiența mi-a permis să îmi dezvolt propria metodă de lucru unică la noi, bazată pe o abordare holistică și integrativă a persoanei. Îmi susțin clienții pentru a-și folosi resursele de pe toatele cele 5 paliere: rațional, emoțional, fizic, spiritual și energetic.

Ce obții

  • claritatea și conștientizarea provocărilor cu care te confrunți
  • mulțumirea care vine din faptul că ceea ce ți se întâmplă nu mai este o necunoscută sau un lucru de neînțeles pentru tine; chair dacă poate nu va fi ușor să lucrezi cu ce descoperi, cel puțin știi cu ce ai de-a face
  • un plan structurat pentru abordarea provocării tale pe mai departe
  • un rezultat diferit decât cel la care ai reușit să ajungi pe cont propriu până atunci
  • bucurie, încredere în tine și forțele tale de a schimba realitatea înconjurătoare
  • leadership-ul asupra propriei tale vieți – chiar atunci când crezi că nu ai controlul asupra a nimic din jur

Cui se adresează

managerilor și specialiștilor cu experiență în domeniul lor, care au obținut deja o confirmare a valorii lor profesionale, dar care ajung într-un punct de plafonare, rutină sau chiar criză

grupurilor de profesioniști și manageri din interiorul organizațiilor, care nu sunt parte a aceleiași echipe, dar care întâmpină diverse provocări mai mult sau mai puțin comune

tuturor celor care vor să lucreze la dezvoltarea lor personală

Testimoniale

Liviu Mistodinis

Director General Coilprofil
„După acest program, mă simt mai puternic, mai înțelept, mai tolerant și mai bogat. Am început să mă bucur de viață și am reușit să înțeleg că nu sunt eu responsabil pentru toți. Grupul care a participat la acest program a fost ca un tot, fiecare membru al lui a fost parte a soluțiilor. Am câștigat prieteni și o mulțime de experiențe trăite în paralel. Cred că nu este important cu ce obiectiv a venit fiecare, ci cu ce a plecat din acest program; programul este ca pescarul care nu îi dă pește băiatului pentru că îi este foame, ci îl învață să pescuiască pentru ca mai târziu să se poată hrăni singur.”

Liliana Negrescu

Senior Brand Manager Milupa, Danone Baby Nutrition România
„Procesul de coaching mi-a oferit acces la informație, instrumente și, cel mai important, suportul necesar pentru a face schimbări pozitive în viața personală și de business, fără a face compromisuri legate de valorile și credințele mele. Am obținut o mai bună înțelegere a mea și a modului în care pot avea interacțiuni mai eficiente cu ceilalți, fără a adopta o atitudine conflictuală. Acum sunt mult mai încrezătoare și independentă în deciziile mele. Dacă aș lua-o de la capăt? Cu siguranță. Experiența de coaching cu Lilia a fost una dintre cele mai bune exerciții de dezvoltare personală pe care le-am făcut până în prezent.”

Andrei Uleia

Leading Architect DaSein
„Există un moment în viața ta în care, indiferent de cât de bine ai face ceea ce știi deja să faci, simți că nu mai poți avansa. În acel moment, eu am căutat alternative la modus operandi, iar alternativa a fost acest program. La terminarea lui, simt că am absolvit un curs de supraviețuire – ceva între Delta Force și Legiunea Străină. Cu siguranță acest program este pentru cei care își doresc și au curaj să descopere, chiar dacă nu sunt conștienți de asta de la bun început. Pe mine, coachingul m-a ajutat să îmi reevaluez toată viața așa cum o cunoșteam și să mă apuc serios de muncă pentru a o reordona în concordanță cu cine sunt eu. Ca să faci mușchi, alergi la sală. Ca să spargi cărămizi cu pumnul, faci arte marțiale. Ca să fii Tu cu adevărat, începe prin a merge la programul de group coaching.”

Ai întrebări?

Dacă vrei să stăm de vorbă, completează formularul de mai jos:

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.
    Accesați acest link pentru vizualizarea Politicii de Confidențialitate