Articol scris pe 23 martie 2018

Competitivitatea în viața profesională. Până unde e bună?

Lumea de business e, deseori, dură și competitivă. Atunci când vorbim despre cifre, performanță și succes, pare că a avea spirit competitiv e cheia prin care le poți obține pe toate. Este, într-adevăr, așa? Până unde e bună competiția în viața profesională?

„Și Maria cât a luat la test?”

Competiția este un nivel de evoluție, care se explică foarte firesc dacă ne uităm, în mod special, la felul în care au crescut și au fost educați cei din generațiile `70 – `90, de exemplu. Ca să ai o viață mai ușoară, era necesar să fii bun la ceea ce faci. Ca să fii bun, trebuia să muncești din greu, pentru că, în același timp, erau foarte mulți la fel de buni, care îți puteau lua locul într-o clipă. Am crescut cu această filosofie. Mai țineți minte părinții care-și întrebau copiii „- Cât ai luat la lucrare?”, „- 9”, „- Și Maria cât a luat?”, „- Ea a luat 10”, „- Păi nu puteai să iei și tu cât a luat ea? Ea de ce a putut mai mult?”. Vă sunt familiare aceste dialoguri – raportarea continuă la ce a făcut x sau y pentru a judeca valoarea, competența sau cunoștințele?

Același mod de gândire a fost transferat și în multe din organizațiile de astăzi. Managerii, șefii de departamente, oamenii-cheie „se luptă” să fie cei mai buni, să demonstreze că ei au dreptate, nu ceilalți. Din dorința de a avea o viață mai bună și mai stabilă, s-a pus accent pe latura competitivă, pe nevoia de a fi mereu în alertă, pentru ca alții să nu ne ia locul.

A fi sau a nu fi competitiv?

Acest spirit competitiv apare îndeosebi atunci când există o miză mare sau când apar riscuri pe care organizația trebuie să și le asume. De obicei, acestea sunt momentele în care intervine o bătălie și o competiție mare între păreri și puncte de vedere, precum și atitudinea de „Faceți cum vreți, dar o să vedeți voi” sau „V-am spus eu. Știam că o să se întâmple asta”. Când competița devine exacerbată, observăm astfel de luări de poziții în interiorul echipelor organizaționale.

Totuși, există situații sau contexte în care competiția e utilă la locul de muncă? Desigur. Competiția constructivă, creativă, fără miză e de dorit în orice organizație. Ea devine nocivă și dramatică atunci când duce la o problemă „de viață și de moarte”. Însă, dacă ne uităm la un alt departament sau la o altă persoană pentru a vedea ce lucruri frumoase a reușit, cum și-a depășit limitele și cum a ieșit din zona de confort – deci cu un sentiment de admirație și curiozitate –, atunci creăm o energie potrivită pentru creștere și dezvoltare.

O nouă paradigmă: spiritul de participare

Din ce în ce mai mult, spiritul competitiv se transformă într-un spirit de participare, colaborare și co-creare. Da, știm, auzim tot mai des că „spiritul de a lucra în echipă” este foarte important, însă mă refer aici la credința reală, autentică de a pune la comun resursele tale cu resursele lui pentru a avea un rezultat mai împlinitor și mai bogat decât dacă am face totul de unii singuri.

Cu alte cuvinte, oricât de competitiv ar fi o persoană, dacă se conectează numai la ce crede ea, atunci impactul asupra celorlalți va fi mai redus decât dacă am alătura mai multe persoane, fiecare cu talentele, aptitudinile și resursele sale. În cele din urmă, niciun om nu este mai „deștept” decât toți oamenii la un loc.

Atunci când suntem aliniați și privim în aceeași direcție, putem să ajungem mai repede, cu un efort mai susținut, mult mai organizat – iar toate acestea ne dau satisfacție tuturor deopotrivă. Participarea este un alt nivel de evoluție. Personal, însă, îl prefer competiției – cred că sunt șanse mai mari să construim ceva măreț când colaborăm decât atunci când credem că „dacă eu sunt bun, tu nu ești bun”. Suntem atât de complecși încât să fim în competiție nu ne permite să creștem atât de repede și de frumos pe cât am putea, din colaborare.